Simbolul trandafirului în religiile politeiste şi monoteiste
In hinduism trandafirul cosmic Tripurasundari, simbolizează perfecţiunea, desăvârşirea, cupa vieţii, sufletul, inima, iubirea, exprimând frumuseţea Mumei divine.
Odată cu prăbuşirea imperiului roman, trandafirii au fost cultivaţi doar în mănăstiri ca plante medicinale, până când Carol cel Mare în anul 794 i-a repus în drepturile lor fireşti.Nici unei alte flori nu i s-au atribuit atâtea simboluri.
În prima perioadă a creştinismului trandafirul nu a căpătat nici o semnificaţie, deoarece amintirea importanţei sale avută în Roma păgână, Roma bacanalelor, a desfrâului şi senzualităţii era prea mult prea vie în mintea discipolilor unei credinţe care propovăduia ascetismul. Astfel poetul creştin roman Prudentius vorbind de Sfânta Eulalia - o martiră spaniolă, la modă în sec. III al erei noastre, spunea că aceasta a renunţat la dulcele parfum al rozelor, la fel la bijuterii şi toate plăcerile lumeşti, pentru a se dedica cerului.
Începând din secolul XI, simbolul trandafirului a fost acceptat şi în religia creştină, căpătând mai târziu semnificaţii noi, în bună parte datorită poemului alegoric Divina Comedie a lui Dante Aligheri (1265-1321). Roza Candida - trandafirul alb dăruit de Beatrice credinciosului ei iubit, şi Rosa Mystica – Trandafirul alb al fecioarei Maria, ambele din partea treia „Paradisul”(după Infernul şi Purgatoriul) au devenit simbol al nevinovăţiei, purităţii şi dragostei cereşti, preluat în iconografia religioasă. În Evul Mediu doar fecioarele puteau să poarte cunune de trandafiri albi – simbolul nevinovăţiei.
Trandafirul roşu este asociat cu sângele pierdut de Christos răstignit pe cruce şi cu Sfântul Graal – vasul în care Iosif din Arimateea ar fi strâns acest sânge. Legat de această jertfă a sângelui vărsat, trandafirul capătă simbolul unei renaşteri mistice. Astfel Mircea Eliade spune că: „viaţa omenească trebuie să se mistuie cu totul ca să se epuizeze toate posibilităţiele de creaţie sau de manifestare. Chiar curmată brusc, printr-o moarte violentă, ea caută să continue sub o formă nouă – de plantă, de floare, de fruct.”
Numele Rosariului, acel şnur pe care sunt înşirate un număr de mărgele folosit pentru a ţine evidenţa rugăciunilor, derivă tot de la trandafir. În creştinism sunt cunoscute trei dimensiuni: rosariul mic - 33 mărgele mici + 5 mari( vârsta lui Christos şi cele 5 răni ale sale), rozariul mijlociu - 63 + 7 ( vârsta Fecioarei Maria şi cele şapte bucurii şi dureri) şi rozariul mare -150+15 ( numărul psalmilor). Astfel în limba sanscrită Dshapa înseamnă rugăciune, dar prin schimbarea intonaţiei mai înseamnă şi Trandafir – roză. Originea lui se pierde în timpurile anterioare epocii noastre, a fost folosit iniţial in religia hinduistă, apoi budhistă, preluat de către creştinism ( catolicii) ca un complet de rugăciuni diferite dedicate Fecioarei Maria, apoi de religia islamică cu semnificaţia iniţială de a ţine evidenţa rugilor
Multă vreme a existat tradiţia ca în sălile de şedinţă sau deasupra scaunelor de spovadă (la catolici) să existe un trandafir cu cinci petale, aceasta pentru a se ştii că discuţiile şi confesiunile se află “ sub rosa”, adică secrete. Legenda acestui obicei ar fi că zeul Harpocrates ar fi fost mituit de către Eros ( Cupidon) cu un trandafir alb, pentru ca el s-o oblige pe zeiţă Venus să nu mai bârfească.
In Islam, trandafirul este simbolul frumuseţii masculine şi al sângelui lui Mahomed precum şi al celor doi fii ai săi. “Trandafirul Bagdadului” reprezintă legea, calea şi ştiinţa, simbolizând adevărul şi pe Dumnezeul suprem – Allah.